weblogu’ lu’ maK

Sint furios, furios si trist, o furie trista.

Te intrebi cum e senzatia? E simplu. Ai revelatia unui trecut fara realizari, unui prezent banal si perspectiva unui viitor plat. Imagineaza-ti senzatia. Ce zici? Sexy, nu-i asa?

Aproape de fiecare data cind ma aflu in mijlocul unei multimi de oameni realizez cu senzatia de mai sus ( furie trista) ca noi, omenirea in general am ajuns sa ne asemanam unui virus ( cine stie unde s-a mai facut comparatia asta are o bere de la mine ), da, un virus.

Nu ma crezi? Pai sa-ti exemplific. Traim pentru ce? Pentru a ne inmulti ( progamati genetic pentru asta sintem) consumam toate resursele disponibile, ne satisfacem poftele si cam atit.

Nu strimba din nas. Ia spune-mi stimabile un exemplu de ceva facut de tine in ultima saptamina care sa nu duca la satisfacerea unei nevoi personale…Ce spui? nu prea ai? hmm, my point exactly.

In concluzie, mare si multa majoritate din noi traim complet degeaba. De fapt nu chiar, traim pentru a consuma, pentru a-i imbogatii pe anumiti indivizi cei care produc ce consumam noi.

Ce ramine in urma ta cind tragi linia finala? Cred ca e o intrebare ce ar trebui sa ti-o pui in fiecare dimineata…

Dimineata cind brecfastez inainte de a pleca la scaribici de obicei las deschis tembelizorul pe stiri ca sa nu ma aud mestecind.
Azi, printre altele am auzit un reportaj legat de haleala pascala adica mielu si cum preturile e mari, cu diversi conationali “cum comentand” despre asta. Si m-a zgariat ceva rau pe ureche. Aproape toti o tineau langa cu “da, e scump, s-au marit preturile fata de anul trecut dar traditia trebuie pastrata bla bla la la”.

Fratele meu alb, eu inteleg traditia fiind oarecum prin unele parti un tip destul de conservator dar pina a merge ca de dragul traditiei sa iti faci imprumut in banca? Pentru ca sint oameni ce fac treaba asta. Am auzit-o incluziv anul trecut de craciun.

De unde prostia asta grasa nenicule? Da, am zis grasa intentionat ca doar e vorba de bagat la ghiozdan, virit sub nas, imbuibat, umplut crapelnita, clampaneala extrema.

Nu exagerez, cite stiri despre urgentati spitalizati biscot pleznit matze nu sint exact de pasti si craciun ( sau craciun si pasti ca sa fim cronologici) ?

Pai da, roamanii ca niste credinciosi adevarati ce sint, tin postul lu’ peste, ma rog lu’ leguma ‘enspe zile si pe urma ce sa vezi, baga in ei pina li se exfoliaza stomacul.
La ei, de sarbatori masa tre’ sa fie incarcata la refuz cu toate mancarurile “traditionale”. Si pe matzele lui Jupiter exact mincarurile cele mai grase sint alea traditionale mai ales la craciun cind porcotanu’ si produsele rezultate abunda la glanda romanului.

De ce naiba nu pot fi mancaruril traditionale o salata de cruditati. Ai iesi mai ieftin si in plus ai mentine daca nu imbunatati silueta. Unde mai pui ca multi pregatesc atita clampaneala ca ramane si in cele din urma se si arunca.

Cu alte cuvinte 40 de zile se chinuie sa posteze ( stiu cum se zice corect, stai jos) iar apoi in cele 3 zile de sarbatoare o dau intr-o betie si indigestie generala.
Traditie de rahat, asta e rezultatul oricum.

Trebuie sa scriu ceva, trebuie sa-mi eliberez mintea de ginduri, ginduri care sint inutile si sint constient de asta de aceea vreau sa mi le scot din minte. Le astern aici in neant si poate nu se vor mai intoarce in capul meu. Poate. E o speranta.
“Puerila” imi spune rationalul din mine care sta la inaltimea superioritatii lui si ride in hohote.
“Unde erai cind greseam atunci?” il intreb.
“Eram inchis in orbirea de care erai cuprins, bateam cu mainile, cu picioarele, cu capul in zidul ce l-ai inaltat in jurul meu” imi raspunde el.
Nu il mai ascult, ride mai tare acum de mine.
“Eu te-am avertizat, tu nu ai vrut sa ma asculti, acum platesti pentru asta de iti iese pe nas”
“Mai bine il ascultai, acum uite ce ai facut, am fost frinta, nu simti durerea?” intervine si inima in discutie.
“Tu sa taci!”raspund eu. “Doar tu esti de vina. Tu imi dai acum dureri. As vrea sa te pot smulge din piept si sa te arunc la caini.”
“Si ce vei face fara mine? Vei trece prin viata fara sa mai simti nimic, totul va fi fara culoare, gust, farmec…” sopteste ea.
“Macar nu voi mai simti durere” zimbesc eu strimb.
“Toate trec. Nimic nu dureaza, nici durerea, nici placerea. Totul e degeaba” prinde glas pesimistul.
“Hoooooo! Ce-i cu atita vorbarie aici? Vorbiti toti deodata si fara nici un rost. S-a intimplat, am luat-o pe piept, am cazut, asta e, ma ridic, invat lectia si merg mai departe. Nu sint nici primul nici ultimul fraier de pe lumea asta. Data viitoare trebuie doar sa il ascult mai mult pe rational, sa protejez inima iar pesimistului sa-i trag un sut unde-l doare cel mai mult.” inchei eu cu un inceput de zimbet. Amar ce-i drept dar poate se indulceste pe parcurs.